Timișoara și moda cupelor pe stomacul gol

Avatarul lui Adrian Schindarli

Succesul Informaticii din Cupa României mi-a amintit alte câteva momente când echipe timișorene cu restanțe salariale au câștigat trofeul. Sigur, memoria trebuie să facă drumul cel mai scurt pentru a reține Cupa României cucerită … tot de Informatica, anul trecut. Acum, salariile neprimite sunt (și) mai multe decât în 2017.

O situație similară se producea în 2010, când Nenad ”Șone” Markovic & Co. câștigau Cupa României, primul trofeu major din istoria baschetului masculin de pe Bega. Era vremea când echipa trecea de la Elba la autoritățile locale și urmau câțiva ani de bunăstare. Ani încheiați imediat după a doua Cupă a României, cucerită în 2015: în toamna acelui an confuziile legislative au dus la declinul și apoi la desființarea BC Timișoara, de pe urma cărora trage ponoase și actuala BC SCM Timișoara.

Am mai putea vorbi despre trofee câștigate în condiții de performanță doar când ne referim la reușitele formației de rugby, ce a intrat în posesia tuturor ”distincțiilor” interne posibile: campionat, Cupa României și Cupa Ligii.

Sezonul acesta, cu două-trei salarii restante, handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au jucat finala, iar baschetbaliștii alb-violeți au fost la un singur coș distanță de calificarea în ultimul act, în Cupa României.

În campionat, cinci echipe sunt în luptă pentru locurile superioare ale clasamentului: Informatica, SCM Politehnica, Saracens Rugby, BC SCM Timișoara și UVT Agroland Timișoara, echipă aflată la primul sezon în elita voleiului feminin românesc. Și ce ar fi dacă, în ciuda circumstanțelor, ne-am mai bucura de un trofeu…?


Lasă un comentariu