A șasea ediție a turneului din București a oferit cu siguranță cea mai mare surpriză pentru români, calificarea în finală a Patriciei Țig. Jucătoare care nu figurează în ierarhia WTA, Patricia a trecut de calificări și apoi a obținut patru rezultate excelente pe tabloul principal pentru a disputa partida cu trofeul pe masă. O observație… Citește în continuare Bucharest Open, scurt istoric și prezent: „Simt că am evoluat ca jucătoare numai după ce am devenit mama”
Lună: iulie 2019
Simona Halep, a douăsprezecea jucătoare care câştigă turneul de la Wimbledon la prima sa finală
Simona Halep este a douăsprezecea jucătoare care câştigă turneul de la Wimbledon la prima sa finală, notează EFE, după ce românca a învins-o categoric pe americanca Serena Williams, 6-2, 6-2, în finala acestei competiţii de Mare Şlem. Până acum, Halep reuşise o singură semifinală la Wimbledon, în 2014, când a fost eliminată de canadianca Eugenie… Citește în continuare Simona Halep, a douăsprezecea jucătoare care câştigă turneul de la Wimbledon la prima sa finală
Simona – Serena, un meci care nu va semăna cu nici unul dintre precedentele zece
Londra, 23 iunie 2011. Este data primului duel dintre Simona Halep și Serena Williams, în turul al doilea de la Wimbledon. Jucătoarea din SUA a câștigat în trei seturi, 3-6, 6-2, 6-1, dar avea să fie eliminată două tururi mai târziu, în optimi, de Marion Bartoli. Simona avea atunci 19 ani, abia începuse să prindă… Citește în continuare Simona – Serena, un meci care nu va semăna cu nici unul dintre precedentele zece
Internaționalele României, fără români
Internaționalele de tenis juniori ale României de la Timișoara au programat ieri primele meciuri de pe tablourile principale de simplu, ce cuprind câte 32 de jucători, atât la fete, cât și în întrecerea băieților. S-a jucat la simplu, unde România a avut 13 junioare și 7 juniori pe graficul principal de concurs. Paradoxul s-a produs… Citește în continuare Internaționalele României, fără români
Spania, campioană a Europei pentru a patra oară
Campionatul European de baschet feminin s-a încheiat cu victoria Spaniei, care astfel își păstrează titlul continental. Ibericele au câștigat toate cele șase partide jucate la turneul final Euro. Competiția a avut loc în Serbia și Letonia, iar finala Spania – Franța s-a jucat în Stark Arena din Belgrad. Trupa lui Mondelo s-a desprins din primul… Citește în continuare Spania, campioană a Europei pentru a patra oară
O cehoiacă și un bulgar câștigă turneul ITF Juniors de la Timișoara/Giroc
Arena Dyadora din Giroc a găzduit ieri finalele de simplu ale turneului de tenis pentru juniori, înscris în circuitul mondial ITF sub denumirea „J5 Timișoara”. O româncă - bucureșteanca Vanessa Ioana Georgiana POPA-TEIUȘANU [fav. 4] - a fost implicată în finala fetelor, dar a cedat. Denise HRDINKOVA [, fav. 6] a învins-o pe reprezentanta noastră… Citește în continuare O cehoiacă și un bulgar câștigă turneul ITF Juniors de la Timișoara/Giroc
România, cu o singură jucătoare în finalele turneului ITF Juniors de la Timișoara
Două întreceri de tenis din circuitul mondial al juniorilor au loc în zona Timișoarei, în această perioadă. Una dintre ele, se încheie mâine, iar cealaltă se va desfășura săptămâna viitoare. Dyadora Trophy, turneu de categorie J5, a programat astăzi finalele de dublu, în care nu a fost implicat nici un jucător din țara noastră. La… Citește în continuare România, cu o singură jucătoare în finalele turneului ITF Juniors de la Timișoara
VIDEO | Wimbledon, un turneu verde și la propriu și la figurat
Pe suprafața verde de la Wimbledon vedem an de an cele mai interesante confruntări pe iarbă, iar turneul londonez are o tradiție ce ne duce înapoi în timp până în 1877. Anul acesta, pe lângă componenta istorică, organizatorii întrecerii londoneze pun accentul pe un curent la modă, cel ecologist. Staruri precum Angelique Kerber și Dominic… Citește în continuare VIDEO | Wimbledon, un turneu verde și la propriu și la figurat