La pedale

Bicicleta, decorațiune de sărbători, în Slovenia

Locuitorii Sloveniei au găsit o modalitate originală de a-şi omagia campionii la ciclism din acest an, decorând balcoanele locuinţelor, faţadele caselor sau vitrinele magazinelor cu biciclete luminate. Tadej Pogacar, surprinzătorul câştigător al Turului Franţei, şi compatriotul său Primoz Roglic, clasat pe locul al doilea în Marea Buclă şi învingător în La Vuelta –Turul Spaniei, sunt favoriții slovenilor, anul acesta.

Ideea a prins și la Gradišica, un sat la 656 metri altitudine

Ideea împodobirii cu luminiţe a bicicletelor a aparţinut locuitorilor din Karst şi Brkini, localităţi cu puternică tradiţie în sportul cu pedale, aflate la circa 80 km de capitala Ljubljana și unde existănumeroase pensiuni destinate ciclo-turiștilor, relatează France Presse, citată de Agerpres.

„Am dorit să aducem un omagiu rezultatelor cicliştilor noştri şi să dăm o abordare pozitivă crizei actuale. De asemenea, ne-am gândit să promovăm regiunea din punct de vedere turistic”

Tina Jancigaj Avsec, una dintre organizatoare

Slovenia, ţară din spaţiul UE cu 2 milioane de locuitori, a fost lovită dur de al doilea val al pandemiei de Covid-19, iar aceste decoraţiuni atipice de Anul Nou aduc optimism locuitorilor supuşi unor restricţii dure de mai multe săptămâni.

Biciclete vechi sau de competiţie, biciclete de copii și chiar roți de la vechi căruțe trase de cai, împodobite cu lumini, au fost amplasate pe drumuri, în grădini, pieţe publice sau faţade de case în onoarea campionilor sloveni. Localnicii au fost îndemnați să le pozeze și să trimită organizatorilor aceste instantanee, în schimbul a zece premii.

Bicicletă ornată, în vitrina unui magazin din Sezana, localitate de 5.600 de locuitori

Deși Tina Jancigaj Avsec insistă că acțiunea nu are niciun fel motivație politică, protestatari anti-guvernamentali au mers cu bicicleta prin marile orașe, criticând în același timp gestionarea crizei coronavirusului.

Protestatarii au postat online fotografii cu biciclete decorate din regiunile Karst și Brkini, în timp ce săptămânalul de stânga Mladina le-a descris ca „monumente ale rezistenței”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s